Tudor's Blog

Charles Bronson, sub numele sau real de Michael Gordon Peterson este cel mai faimos detinut din istoria Marii Britanie. Acesta a fost arestat in 1974, la varsta de 22 de ani, pentru un jaf armat asupra unui oficiu postal din oraselul Little Suton de unde a furat 26.18 £.

A fost condamnat la 7 ani de puscarie. Pedeapsa insa, a fost extinsa in repetate randuri pentru numeroasele infractiuni comise in inchisoare. Vatamare corporala, luare de ostatici, vandalism, santaj, ultraj – sunt doar cateva din acuzatiile pentru care pedeapsa lui Bronson se prelungi inca 30 de ani. Ce este insa interesant este ca din cei 36 de ani petrecuti in puscarie acesta a stat 30 in izolare completa, intr-o cusca de 4×4.

Va dati seama cum e sa stai 30 de ani doar cu tine, intr-o camera de marime unei bai, si singura concluzie la care ajungi e ca trebuie sa bati, in continuare, cati mai multi oameni, sa creezi cat mai mult haos, sa instigi la cat mai multa anarhie. Sa astepti topaind, cu pumni inclestati, plin de sange si cu zambetul pe buze momentul eliberari pe care tu il vezi doar ca pe un prilej de a mai sparge niste capete. Eu unul nu-mi pot imagina ce poate sa fi in mintea si sufletul lui Charlie Bronson. Noroc cu altii.

P.S. Charles Bronson nu a omorat niciodata pe nimeni. Singura tentativa de omor a fost atunci cand acesta, internat fiind la azilul de nebuni, a incercat sa stranguleze un pedofil, care tocmai ii explicase ca este perfect lucid. Bronson vazu in acest om doua oportunitati la un loc:
1. Scapa lumea de un nenorocit
2. Se intoarce inapoi in puscarie (the hotel room)

Lumea este oripilata de suporterii de fotbal ale carora sperante vizavi de meci nu sunt legate de victorie, ci de ruperea gardului de protectie, de rockerii din Vama care, beti morti, se dau cap in cap pana tasneste sangele, de batausii de duzina care isi cara pumni prin cluburi, de toate comunitatile si micro comunitatile care refuleaza prin violenta.

Eu insa sunt extrem de bucuros si le multumesc acestor oameni pentru ca au avut initiativa de a gasi alti indivizi care sa le impartaseasca hobbyurile si, deasemenea, spiritul organizatoric necesar pentru a se putea bucura cu totii de ele. Va dati sema cum ar fi daca, brusc, fotbalul ar disparea si toti suporterii ar avea mult, dar mult… mai mult timp liber.

Priviti cat de organizati si ordonati sunt acesti suporteri rusi. Si, cel mai important, foarte exclusivisti.

P.S. Ipoteza – Ramaru nu era microbist si nici bun la bataie. Deasemenea banuiesc ca rezista greu la durere.

And now for something completely different…

Rahatul este singurul produs alimentar integral si exclusiv sintetic. Nimic din compozitia acestuia nu se regaseste in lumea naturala. Pana si un ochi neatrenat poate observa forma, culoarea si textura total neobisnuita. Nu se asemana cu nimic. Cel mai interesant aspect al rahatului este insa caracterul recurent al acestuia.

Odata inghitit ajunge in stomac. Bucatile ce anterior fusesera separate prin muscatura se reasambleaza, rahatul reintregindu-se. Stomacul nu face absolut nici un efort sa il descompuna, o astfel de decizie fiind fatala. Rahatul, reintregit, coboara apoi prin reteaua de intestine, ajunge in colon si apoi, prin excretie, este eliminat. Cei care isi verifica scaunele cu consecventa vor sezisa ca acesta are o forma identica cu cea din momentul ingerari. Este neschimbat.

Dupa ce apa de la veceu este trasa*, rahatul ajunge in sistemul de canalizare unde intalneste cacatul. Putina lume stie ca la un moment dat rahatul, cacatul si toate care se termina cu “ul” ajung intr-o teava uriasa – teava mama. Acolo se produce sistemul de sortare. Conectata la teava mama este o teava adiacenta care se numeste teava matusa. Acolo ajunge tot rahatul din teava mama.

Dar de unde stie rahatul cum sa ajunga in teava matusa? Raspunsul este complicat si greu de inteles. Cel mai simplu mod de a explica este asocierea cu masa de biliard. Stiti cum bila alba, cumva, poate din cauza greutatii, poate din cauza formei, poate din cauza ca e alba, ajunge in o parte a mesei si celelalte bile in cealalta. Asa se intampla si cu rahatul.

Rahatul apoi strabate teava matusa avand ca destinatie finala fabrica de septicizare si reabilitare ar rahatului. Un grup de oameni de stiinta extrem de capabili si bine pregatiti, imbracati in costume ermetice, albe pescuiesc rahatul din vasele colectoare si il septicizeaza pentru ca apoi sa il reabiliteze. Este reimpachetat si pus inapoi pe raft. Putem doar sa ne imaginam deci, privind o cutie cu rahat cata istorie se afla in spatele ambalajului de celofan.

Pentru cei care au citit pana la capat, mii de scuze.

*Ce expresie ciudata “sa tragi apa”

Nu stiu fotbal. Joc prost, de cele mai multe ori in poarta. Nu stiu nume de jucatori in afara de cei ultra cunoscuti. Tin cu Rapidul pentru ca e mostenire de familie, si tata si bunicul fiind fanii aceleasi echipe, insa nu pot numi mai mult de 3 jucatori. Nu pot insa sa nu sesizez urmatorul aspect al fotbalului romanesc, pe care eu il gasesc oarecum linistitor.

Jucam prost, chiar foarte prost. Si bunica poate concluziona, printr-un exercitiu comparativ intre campionatul romanesc si orice alt campionat european, ca suntem la kilometri distanta de fotbalul pe care il dorim cu totii (da, chiar si cei care nu au treaba cu fotbalul isi doresc ca echipa nationala sa nu fie batjocorita timp de 90 min. in fata unei audiente de milioane).

Becali, Mitica, Copos, Mircea Sandu, Jabba the Hutt de la Timisoara, liga si patronii, toti sunt vinovati. Noi stim ca sunt vinovati, ei stiu ca sunt vinovati si bunica stie ca sunt vinovati (am o bunica foarte perspicace). Lacomia, coruptia si cumetria e oare motivul real pentru starea actualula? Ce, in fotbalul italienesc nu exista lacomie? In fotbalul sarbesc nu e coruptie, cumetrie? Ba da! Si totusi functioneaza.

Singura diferenta intre jmecherii din fotbal de la ei si cei de la noi este ca lor le place fotbalul. Singura concluzie la care se poate ajunge este ca Becali, Mitica, Copos, Mircea Sandu, etc. detesta fotbalul. Nu ii intereseaza catusi de putin jocul in sine, singura miza pentru ei fiind imbogatirea.

Putem sta deci, linistiti. Macar stim ca nenorocitii nu fac bani din ceva ce le place. Putem chiar spune ca imbogatitul din fotbal pentru ei e o corvoada. Va dati seama ce urat e sa te trezesti dimineata si sa stii ca trebuie sa faci milioane euro dintr-un sport care te lasa rece.

In caz ca nu ati auzit despre Sigur Ros, ar trebui. Islandezii astia fac una din cele mai frumoase muzici din lume. Au o sensibilitate si o eleganta unica. Videoclipurile sunt pe departe cele mai bune din lume. Fiecare cu o poveste, fiecare aratandu-ne ceva cu adevarat frumos, nemaivazut. Urmatorul se numeste Svefn-g-englar. O traducere aproximativa ar fi “Sleep Talkers” – “Vorbitori ai somnului” , asta in ciuda faptului ca Englar inseamna ingeri. Traducerile pieselor lor pot fi doar aproximative deoarece limba folosita este practic inventata fiind o combinatie de islandeza si hopelandish, un dialect inventat de muzicieni.

Svefn-g-englar este regizat de August Jacobsson. Unii cu care am vorbit au descris videoclipul ca fiind trist insa eu gasesc exact opusul. Este bucurie. Bucurie pura, asa cum doar copiii pot avea.

Daca v-a placut Sigur Ros si Svefn-g-englar va recomand urmatoarele videoclipuri pe youtube: Hoppipola si Glósóli. Sunt cel putin la fel de bune ca primul.